Firescul, nepieritorul, acasă. Puţin, câte puţin, pe drumurile înţelesurilor. Chiar şi eu sunt altfel. Cum să fi scăpat eu, cum să fiu eu unicat? Eu doar m-am încăpăţânat să stau ancorat în lumea pe care am cunoscut-o în cei 44 de ani pe care îi aveam la momentul în care am început să scriu altfel.

Duminică, 21 septembrie 2014. Pe drumuri înspre moarte mă tot duc,. Privesc în faţă, nu privesc în jos,. Nu știu pe unde încă s-o apuc,. Să nu ajung la poarta ei din dos. Spun unii că acela-i punct final. Până n-ajung acolo nu îi cred,. Și-aşa de-ar fi, e doar un fapt banal. Numai în el mai pot să mă încred. Și merg, tot merg, deloc spre înapoi,. Pus pasul dinadins mai apăsat,. Chiar dacă drumu-mi este prin noroi,. Vreau să mă știu cu sufletu-mpăcat.

Sâmbătă, 8 noiembrie 2014. La piaţă, pe trotuar. Voi care azi vă vindeţi ca plăceri,. Ori le trăiţi ştiind că le furaţi. Nu vă miraţi că mergeţi nicăieri,. Că nu ştiţi încotro s-o mai luaţi. Când vă mai plângeţi că trăiţi urât,. Că prea săracă-i viaţa în idei,. Gândiţi-vă c-aveţi tot cam atât. Cât, celorlalţi, acasă, lasă ei. Că va fi vremea să se-ntoarcă tot,. Să pierdeţi tot ce câştigaţi uşor,. Azi, când vă daţi cu gesturi de robot,. Vă vindeţi şi gândiţi că e firesc,.

Marți, 21 iulie 2015. Deja mi-e dor de ce va fi o noapte. Cu luna plină şi un ger cumplit,. Când nu vom şti ce înger ne-a trezit. Şi ne-am unit trăirile prin fapte. De-acea-ntrebare ce va fi nespusă. Decât în zorii noii dimineţi,. Când luna-ntârziată şi sedusă,. Tu ai s-o crezi însemn al altei vieţi. Şi-ncep să îmi aduc, mereu, aminte. De sânu-ţi tare, care, fremătând,. În felul lui mă vrea să fiu cuminte. De pântecul ce lasă să se vadă.

Vineri, 3 decembrie 2010. Despre poezie se spune că este un adevărat remediu pentru suflet, o evadare din lumea exterioară plină de constrângeri şi limite, în intimitatea propriei lumi. Poezia este revelarea unui sentiment pe care autorul îl crede interior şi personal, dar pe care cititorul îl recunoaşte ca fiind al său.

Duminică, 24 august 2008. Lumea virtuală în care are impresia că s-a prăbuşit este de fapt, lumea purităţii, a bucuriei, a lipsei de durere şi, mai ales, a lipsei de ostilitate din partea semenilor. 8222;Miezul nopţii pune nume. Chiar şi urmei de regret,. Umbra zorilor, pe fugă,. Îmi dă dreptul să repet,. Să înalţ spre cer o rugă.

Vineri, 1 august 2008. Nu urc pe dealuri, nu cobor în vale,. Sunt anonimul cel mai cunoscut,. Şi plâng şi eu în lacrimile tale,. Privind mereu, în taină, spre trecut. Iar drumul orişiunde mă va duce. Nu-l pot străbate de priviri ascuns,. Nu am odihnă, n-am nici o răscruce,.

Luni, 9 decembrie 2013. Am citit şi recitit versurile lui Daniel-Dumitru Darie din dorinţa intimă de a pătrunde înţelesuri, ca apoi desluşindu-le, să primesc în dar lumina şi căldura dragi sufletului. Profund spirituală, poezia sa este o punte de legătura cu Dumnezeu, e de-ajuns câtiva paşi, în adevar şi cu iubire, şi dincolo, la celălalt capăt, simţi mâna întinsă a Creatorului.

Joi, 8 decembrie 2011. Destinul drumului, drumul destinului. Cunoaştem faptul că poezia este un templu al suferinţei. Cel care creează se găseşte tot timpul în faţa unui început, cel al unei noi sau sângerânde suferinţe. Solemnitatea, bucuriile, extazul, toate trec. Suferinţa însă are nevoie de căi de exprimare. Şi dacă este poetică, atunci această cale este drumul spre vindecarea rănilor interioare. Îl găsim pe poet în mai multe ipostaze.

Marți, 15 septembrie 2009. 8220;Eu sunt un om ce nu îşi află locul,. Nici raiul si nici iadul nu mi-i bun,. Si totuşi, ştiu, că-mi voi găsi norocul,.