Luni, 17 august 2015. Și viaţa intră-n jocul fără sens,. Punându-mi haine grele, de tristeţe,. În jur trasând contur de gol imens. Pleca din mine orice gând fierbinte,. Drumul prin scrum mi se vroia atu,. Cu tine mai vorbeam, cumva în minte,. Dar nu credeam că rost îmi poţi fi tu. În dimineaţa fără semn de veste,. O altă cale viaţa şi-a luat,. Care s-a scris aşa cum i-a fost dat. Eram doar noi şi-ndemnul doritor.

Luni, 9 decembrie 2013. Am citit şi recitit versurile lui Daniel-Dumitru Darie din dorinţa intimă de a pătrunde înţelesuri, ca apoi desluşindu-le, să primesc în dar lumina şi căldura dragi sufletului. Profund spirituală, poezia sa este o punte de legătura cu Dumnezeu, e de-ajuns câtiva paşi, în adevar şi cu iubire, şi dincolo, la celălalt capăt, simţi mâna întinsă a Creatorului.

Joi, 8 decembrie 2011. Destinul drumului, drumul destinului. Cunoaştem faptul că poezia este un templu al suferinţei. Cel care creează se găseşte tot timpul în faţa unui început, cel al unei noi sau sângerânde suferinţe. Solemnitatea, bucuriile, extazul, toate trec. Suferinţa însă are nevoie de căi de exprimare. Şi dacă este poetică, atunci această cale este drumul spre vindecarea rănilor interioare. Îl găsim pe poet în mai multe ipostaze.

Marți, 15 septembrie 2009. 8220;Eu sunt un om ce nu îşi află locul,. Nici raiul si nici iadul nu mi-i bun,. Si totuşi, ştiu, că-mi voi găsi norocul,.

Sâmbătă, 25 februarie 2012. Iubirea în infinit, iubirea în absolut! Poezia lui Daniel-Dumitru Darie este o poveste. Rar mi se întâmplă să citesc o poezie ca pe o poveste. O poveste ce te duce mereu cu gândul în trecut, prezent şi viitor. O poveste a mea, a ta, a oricui. Cuvintele parcă vin cu o uşurinţă de nedes-cris, de neexplicat. 8222;Şi parcă te cunosc de undeva,. Dar nu mai ştiu de cumva te-am văzut.