Joi, 23 august 2007. Am dus război cu sufletul prea mult,. Uitând cumva de ce mai şi trăiesc,. Am învăţat să tac şi să ascult,. Azi însă vreau limanul să-mi găsesc. Adăugând un sens de ultim gând,. În joc aduc al lumii început,. Chiar dacă viaţa o mai duc plângând,. Eşti tot ce n-am avut. În miez de noapte caut înspre cer,. Dorinţei mele împlinire eşti,.

Luni, 12 noiembrie 2007. Te zăresc a stelelor stăpână. Eu, un om ce moartea şi-o amână. Şi privesc spre zările albastre,. Însă plec în nopţile-mi sihastre. Te zăresc în lunga-mi agonie,. Nimeni nu mai vrea să mă mai ştie. Ştiu că eşti o stea ce nu se stinge,. Vis de vară ce mereu învinge. Tu eşti stea de noapte şi de zi. Pasăre I! Miercuri, 11 iulie 2007. Călugăriţi-mă în cea mai mare taină,. Tu rămâi, cel .

Luni, 16 octombrie 2006. Sunt un om grăbit, se vede bine,. Chiar şi versul meu este hoinar;. Ştiu că doar o clipă-mi aparţine. Şi nu vreau să treacă în zadar. Caut tot mereu spre mai departe,. Nu mă tem de viscol sau furtuni,. Gândul mi-l aşez în câte-o carte. Şi mai cred că pot trăi minuni. Câteodată las şi de la mine,. Alteori privesc spre necuprins,. Îmi refac palate din ruine. Şi nu pot să ştiu că sunt învins. Dar o cruce ştiu că-mi port mereu. Să te am mereu, .

Sâmbătă, 9 august 2008. Trăncănesc şi eu când nu se cade,. Să se creadă că nu spun nimic,. Şi, cum simt că hoţi or să mă prade,. Gândul în mai toate îl implic. Să deschid o poartă ce s-a-nchis,. Şi găsesc că, tot privind la soare,. Noaptea nu mai dorm decât în vis. Sunt haotic, parcă n-am răbdare. Să mai trec hotarele pe rând,. Dar descopăr, dintr-o întâmplare,. Că, mai nou, iubirile se vând. Caut drumul spre o altă lume,.

Duminică, 29 iunie 2008. Am să te fur când fi-va întuneric,. Nimeni nu va şti de fapta mea,. Dar, ştii bine, ne va blestema. Cei ce au doar un hotar himeric. Dacă, totuşi, stau să mă gândesc. E mai bine dis-de-dimineaţă,. Dar, cum frică ştiu că-ţi e de ceaţă,. Toţi vor crede că, de fapt, glumesc. Poate e mai bine-n miez de zi,. Când e lumea-n mare-ncurcătură,. Şi cam nimeni nu se mai îndură. Din vâltoarea vieţii-a se opri. Însă în amurg sau pe-nserat.

Sâmbătă, 3 decembrie 2016. Nimic din tot ce-nseamnă viaţa mea,. Şi-ţi ai motiv, în noapte să-ntârzii. Gândindu-de la vremuri ce-or urma. Prin haos mi-a fost drumul ce m-a dus,. Prin valuri de nisipuri mişcătoare,. Spre culmi, ce unii spun că sunt prea sus,. Sau prin adâncuri mult înjositoare. Ce-am căutat, în felul meu ştiam,. Lăsând în urmă gânduri de mărire,. Ştiut fiind că toamna bate-n geam. Ca să-mi şoptească vorbe de-amăgire.

Vineri, 16 decembrie 2016. Tu îmi spui că plouă,. Deşi spre Ceruri nu te-ai mai uitat. Ne dă păreri c-ar fi înourat. Lemnul în foc nu prea mai vrea să ardă,. Însă, troznind, împrăştie scântei,. Orgolios fiind, nu vrea să piardă. Căldurii de a-i fi, în gând, temei. În felul lui, ne vede, foc şi pară,. Ţinând morţiş la simple judecăţi,. Care ne dau avânt, ne scot afară,. Mult doritori de condamnări şi plăţi. Punem un pas în ur.

Când cerul înnorat sărută marea. Val de furtuni se-avântă înspre mal,. Îl tot privesc uimit și-i simt mişcarea,. Foșnind mirific, mult prea anormal. Cu ochii-n lacrimi stau și îi privesc,. Aștept, dinspre oriunde, să văd zorii,. Ca orizontul clar să-l definesc. Când ceru-i clar și zările-s senine. Spre-nalt, spre stele, gândul mi-l trimit,. Acolo unde timpul se abține. De-a spune că doar el e infinit. De multe ori, tânjind, privesc în zare,.