Dar, intuitiv, sau cu o trăsătură înnăscută, mi-am tot încercat puterile în a ţinti. Prin viaţa mea, itinerant. Laura Matache, Loreta Popa. Eu, vieţii mele, ştiu, îi sunt dator. Sunt obligat să fiu învingător. N-am dreptul de-a gândi că pot să mor. Şi voi învinge, chiar de nu-i uşor.

Firescul, nepieritorul, acasă. Puţin, câte puţin, pe drumurile înţelesurilor. Chiar şi eu sunt altfel. Cum să fi scăpat eu, cum să fiu eu unicat? Eu doar m-am încăpăţânat să stau ancorat în lumea pe care am cunoscut-o în cei 44 de ani pe care îi aveam la momentul în care am început să scriu altfel.

Duminică, 16 februarie 2014. Nu-i vrednic de a urca la Ceruri cel care nu a ajutat măcar pe un altul să îşi vadă păcatele şi să se grăbească a se lepăda de ele! Cei care-şi doresc o casă arătoasă aici, în Cer abia dacă vor putea găsi o gazdă! Dacă iarna bate vântul, stelele tremură şi îşi doresc să poată dormi. Dar vântul fluieră şi nu le lasă să adoarmă! Apele îngheţate nu strălucesc dacă oamenii din jurul lor nu sunt frumoşi! Azi oamenii preferă p.

Marți, 19 noiembrie 2013. Va fi ultimul semn pe care doar ţie, eu, cel care pe nimeni nemaiavând şi cel de care nimeni interesându-se, ţi-l las. Atunci poţi să stingi şi lumânarea cea din urmă, atunci poţi să laşi să fie întuneric şi să priveşti stelele. Dacă vei fi atentă, ai să vezi două stele alergând spre depărtări. Vineri, 17 mai 2013. Focul de ieri, scrumul de azi. Au rămas cele încă nesp.

Duminică, 2 noiembrie 2014. Întâiul azi venit din mâine. Sâmbătă, 23 august 2014. Vineri, 15 august 2014. Joi, 7 august 2014. Miercuri, 6 august 2014. Seara, înainte de răsărit.

Duminică, 21 septembrie 2014. Pe drumuri înspre moarte mă tot duc,. Privesc în faţă, nu privesc în jos,. Nu știu pe unde încă s-o apuc,. Să nu ajung la poarta ei din dos. Spun unii că acela-i punct final. Până n-ajung acolo nu îi cred,. Și-aşa de-ar fi, e doar un fapt banal. Numai în el mai pot să mă încred. Și merg, tot merg, deloc spre înapoi,. Pus pasul dinadins mai apăsat,. Chiar dacă drumu-mi este prin noroi,. La adevărul formei mă reduc.

Sâmbătă, 8 noiembrie 2014. La piaţă, pe trotuar. Voi care azi vă vindeţi ca plăceri,. Ori le trăiţi ştiind că le furaţi. Nu vă miraţi că mergeţi nicăieri,. Că nu ştiţi încotro s-o mai luaţi. Când vă mai plângeţi că trăiţi urât,. Că prea săracă-i viaţa în idei,. Gândiţi-vă c-aveţi tot cam atât. Cât, celorlalţi, acasă, lasă ei. Că va fi vremea să se-ntoarcă tot,. Să pierdeţi tot ce câştigaţi uşor,. Azi, când vă daţi cu gesturi de robot,. Vă vindeţi şi gândiţi că e firesc,.

Când cerul înnorat sărută marea. Val de furtuni se-avântă înspre mal,. Îl tot privesc uimit și-i simt mişcarea,. Foșnind mirific, mult prea anormal. Cu ochii-n lacrimi stau și îi privesc,. Aștept, dinspre oriunde, să văd zorii,. Ca orizontul clar să-l definesc. Când ceru-i clar și zările-s senine. Spre-nalt, spre stele, gândul mi-l trimit,. Acolo unde timpul se abține. De-a spune că doar el e infinit. De multe ori, tânjind, privesc în zare,.