Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, în egală măsură,. A venit vremea, să ne trezim la adevărata făptură,. Ce zace-n noi, de mii de ani, . Când prin cer, când, pe acest pământ, cel iubim,. Dar visul nostru este măreţ, să nu-l dezamăgim,. Să ne iubim mai mult fiinţa, . Duminică, 11 septembrie 2016.

Albul fulgilor de nea,. Ţi deschise lacrimi varsă,. Prin zăpadă urme lasă . Albul fulgilor de nea,. Din văzduh se tot cernea,. Un copil mai culegea,. Fulgii, în pălmuţe se topea. Albul fulgilor de nea,. Pe omul de zăpadă ningea,. Un fular pictat uşor,. În roua de seară a stelelor. Albul fulgilor de nea,. Un cer albastru nu era,. Doar mişcări prin aer sunt,. De steluţe duse, de vânt! Albul fulgilor de nea,.

Mă pot desprinde de lumea pe care o văd, renunţând la gândurile de atac. Mă pot desprinde de lumea pe care o văd, renunţând la gândurile de atac. Ideea de astăzi conţine singura cale de ieşire din teamă care va duce vreodată la vreun rezultat. Nimic altceva nu va izbuti; orice altceva este lipsit de înţeles. Această cale însă nu poate da greş. Fiecare gând pe care îl ai alcătuieşte câte un segment din lumea pe care o vezi. Vezi lumea pe care ai făcut-o, dar.

Ţii minte tu, iubita mea,. O noapte de argint în care. Mi-ai arătat pe cer o stea. Cu faţa-n sus, spre Dumnezeu,. Lăsându-ţi capul să se culce. Te legănam, povară dulce. Deasupra noastră, un castan. Tinzând o ramură-n zadar,. Ca să ne apere de stele,. Şi nu mi-ai spus atunci nimic,. Dar când mi-am coborât privirea,. Un strop de-argint a lunecat,. Şi, cu paloarea-i siderală,.