Cum aş vrea să nu mai ştiu nimic despre mine şi despre lumea asta! 8221; - Emil Cioran. Joi, 30 iulie 2015. Când ai vărsat deasupra lui însufleţire. Şi n-a fost vreodată urmă de uitare,. Ci doar refuzul lui de-a mai trăi. Când l-am găsit, de mult plecasei,. De mult uitasem gustul, cenuşă şi nectar,. Şi uscăciunea cernelii, îndelung frământată. Între degete prin care, sânge viu, nu mai curgea. Ce tu ai scos dintre dărâmături, a fost atunci. Ştii, acel atunci nedesluşit? .

La baza arborelui meu stau eu. În pat, pe întuneric, cu telefonul sprijinit de un fald al plapumei, stau eu. Stau și șterg oameni; stau, și tai crengi. Mă pusesem să-mi construiesc arborele genealogic. Stupidă treabă, cum nu-mi știu nici numele tuturor bunicilor, iar singurul lucru pe care mi-l amintesc despre o singură străbunică. În aceeași vineri ca străbunica unui coleg. Nu-mi mai amintesc care vineri. La fel, orice ar spune ceilalți.

Mic anunţ de neinteres public. A scrie un roman de 50. 000 de cuvinte în timpul lunii noiembrie îmi e imposibil? Ultima dată când am participat m-am oprit pe la 7. 000? E genul de lucru la care participarea în sine mă face să mă simt bine? Răspunsul la toate e da. Cu asta, dragi cititori văzuţi şi nevăzuţi, îmi anunţ participarea şi anul ăsta. Cam asta e tot ce am avut de spus. Un noiembrie frumos să aveţi! Noiembrie 01, 2016. Luni, 31 octombrie 2016.