Miercuri, 23 noiembrie 2011. Azi, acum, mâine, aici. Eu spun ce spun prin gânduri,. E fapt din viitor,. Prezentul, ştiu, mă doare,. S-ar spune că şi minte. Dar ştiu că se transformă,. Mai zic, se pare-n glumă,. Dar ştiu că jocul sorţii. Nu e o precum se pare. Dar nu mă tem de viaţă,. Ceea ce dat îmi este,. Am fost, trecând prin vremuri,.

Joi, 7 ianuarie 2010. Privesc în juru-mi, gol imens. Dar vieţii nu-i găsesc un sens. Mi-e dor de visurile noastre,. De umbra zărilor albastre! Şi vântul suflă îngheţat. Mi-e dor şi te iubesc şi-n vis,. Sub mine însă-i un abis. Am îngheţat şi nu mai ştiu. Dacă nu-i totuşi prea târziu. Mi-e dor de serile senine,. De adevărul vieţii-n sine,. Va fi senin mâine în zori.

Joi, 23 august 2007. Am dus război cu sufletul prea mult,. Uitând cumva de ce mai şi trăiesc,. Am învăţat să tac şi să ascult,. Azi însă vreau limanul să-mi găsesc. Adăugând un sens de ultim gând,. În joc aduc al lumii început,. Chiar dacă viaţa o mai duc plângând,. Eşti tot ce n-am avut. În miez de noapte caut înspre cer,. Dorinţei mele împlinire eşti,.

Sâmbătă, 6 august 2016. Să nu mă vindeci, Doamne. Tu, Doamne, ştii prea bine. Din cât îmi e trecutul amintire,. M-am încrezut nu-n gânduri, ci-n simţire,. Ştiind că mult prea rar ne sunt totuna. Şi nu m-am plâns de soarta-mi vitregită. Cum unii îmi ziceau că-mi este viaţa,. Chiar dacă mă luptam mereu cu gheaţa. Să nu o las cumva prea mărginită. Chiar de am zis că datul nu pot duce,. N-am plâns şi nici nu m-am aprins ca para,. Trăirea ce părea sfâşietoare,.

Luni, 12 noiembrie 2007. Te zăresc a stelelor stăpână. Eu, un om ce moartea şi-o amână. Şi privesc spre zările albastre,. Însă plec în nopţile-mi sihastre. Te zăresc în lunga-mi agonie,. Nimeni nu mai vrea să mă mai ştie. Ştiu că eşti o stea ce nu se stinge,. Vis de vară ce mereu învinge. Tu eşti stea de noapte şi de zi. Pasăre I! Miercuri, 11 iulie 2007. Călugăriţi-mă în cea mai mare taină,. Tu rămâi, cel .

Luni, 16 octombrie 2006. Sunt un om grăbit, se vede bine,. Chiar şi versul meu este hoinar;. Ştiu că doar o clipă-mi aparţine. Şi nu vreau să treacă în zadar. Caut tot mereu spre mai departe,. Nu mă tem de viscol sau furtuni,. Gândul mi-l aşez în câte-o carte. Şi mai cred că pot trăi minuni. Câteodată las şi de la mine,. Alteori privesc spre necuprins,. Îmi refac palate din ruine. Şi nu pot să ştiu că sunt învins. Dar o cruce ştiu că-mi port mereu. Să te am mereu, .

Sâmbătă, 9 august 2008. Trăncănesc şi eu când nu se cade,. Să se creadă că nu spun nimic,. Şi, cum simt că hoţi or să mă prade,. Gândul în mai toate îl implic. Să deschid o poartă ce s-a-nchis,. Şi găsesc că, tot privind la soare,. Noaptea nu mai dorm decât în vis. Sunt haotic, parcă n-am răbdare. Să mai trec hotarele pe rând,. Dar descopăr, dintr-o întâmplare,. Că, mai nou, iubirile se vând. Caut drumul spre o altă lume,.

Duminică, 29 iunie 2008. Am să te fur când fi-va întuneric,. Nimeni nu va şti de fapta mea,. Dar, ştii bine, ne va blestema. Cei ce au doar un hotar himeric. Dacă, totuşi, stau să mă gândesc. E mai bine dis-de-dimineaţă,. Dar, cum frică ştiu că-ţi e de ceaţă,. Toţi vor crede că, de fapt, glumesc. Poate e mai bine-n miez de zi,. Când e lumea-n mare-ncurcătură,. Şi cam nimeni nu se mai îndură. Din vâltoarea vieţii-a se opri. Însă în amurg sau pe-nserat.

Luni, 24 octombrie 2011. Tu oare ştii, iubito,. De ce îmi este teamă. Când îţi vorbesc de vremuri. Ce vor veni apoi,. De timp nu ţine seamă,. Şi că rămânem singuri,. Noi doi, numai noi doi? Vom reclădi o lume. Ce ne inundă ochii,. În prag de dimineaţă,. Şi vrea să ne cuprindă,. Şi vrea să intre-n noi. Mi-e teamă să spun tare. Ce ţi-am rostit în şoapte,. E semn că unii pot. Din gânduri înspre fapte,.