Joi, 3 iunie 2010. Am tot facut pasi, simtindu-ma din ce in ce mai rau. Poate ca era din cauza ca ramasesem acolo, in loc sa ma duc acasa. Era ca si cum mi-as fi prelungit agonia. Ce soi de nenorocit eram? As fi putut cu siguranta pune la cale niscaiva urzeli urate, ireale. Ce motivatie aveam? Incercam sa ma razbun pentru ceva? Puteam continua sa-mi spun ca era doar o problema de documentare, un simplu studiu al femeilor? Cum de puteam scrie poezii? Ma bucur.

Şcoala generală cu clasele I-VIII din comună era pregatită. Elevii de toate vârstele veneau spre unitatea de învăţământ. Deşi era încă frumos afară, era de abia 15 septembrie doar, pe feţele lor era oarecum usor de citit nostalgia vacantei de vara şi dorinţa ascunsă ca şcoala să nu mai existe vreodata pe acest pământ. O expresie din ce in ce mai evidenta pe măsura ce inaintai cu observaţia spre copiii din clasele mai mari. Eu vreau să stau aici! .